Primul termen limită pentru platformele digitale care fac obiectul Digital Service Act a fost stabilit pentru 25 august (DSA), noua lege a serviciilor digitale a Uniunii Europene care a intrat în vigoare în noiembrie 2022.
În timp ce pe partea europeană și pe mainstream sunt subliniate laturile pozitive ale legii (care prevede o mai mare protecție a datelor cu caracter personal și limite la profilarea și confidențialitatea chat-urilor), se vorbește foarte puțin despre riscurile asociate cu limitarea dreptului la libera exprimare prevăzută de punctele care prevăd controlul „dezinformării” și în special a prevederilor pct. 91 din lege, care prevede mecanisme de reducere a limitelor libertății cuvântului care pot fi implementate „în prezența unor circumstanțe excepționale care implică o amenințare gravă la adresa siguranței sau sănătății publice”.
CE ESTE DSA?
Legea afectează în prezent 15 mari corporații între motoarele de căutare și platforme și va fi extinsă în viitorul apropiat.
Platformele în cauză au fost identificate de Comisie ca fiind dominante în spațiul online și includ, printre altele, Bing, Google, Facebook, Instagram, Twitter, Amazon Store și Wikipedia.
DSA a intrat în vigoare la 16 noiembrie 2022 pentru toți intermediarii online care prestează servicii pe teritoriul comunitar, cu un nivel crescând al obligațiilor proporțional cu numărul de utilizatori atinși.
Platformele online mari vor fi supuse cerințelor privind evaluarea independentă și anuală a riscurilor sistemice de dezinformare, conținut înșelător, încălcare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor și violență bazată pe gen și juvenilă.
Încălcările regulamentului vor duce la amenzi de până la șase la sută din cifra de afaceri globală și vor fi supravegheate de autoritățile naționale (cele mai mici platforme) și de Comisia UE, care are puterea exclusivă asupra celor mai mari.
Regulamentul acordă o atenție deosebită fenomenului de „dezinformare”, rămânând în același timp vag, nedefinind în detaliu ceea ce poate fi considerat ca atare.
În consecință, chiar și orice opinii sau studii care diferă de linia „instituțională” ar putea fi etichetate drept dezinformare.
În special, punctul 84 din DSA precizează că:
„În evaluarea riscurilor sistemice identificate în prezentul regulament, acești furnizori ar trebui să se concentreze și pe informații care nu sunt ilegale, dar contribuie la riscurile sistemice identificate în prezentul regulament.
Prin urmare, astfel de furnizori ar trebui să acorde o atenție deosebită modului în care serviciile lor sunt utilizate pentru a disemina sau a amplifica conținutul derutant și înșelător, inclusiv dezinformarea.
În cazul în care amplificarea algoritmică a informațiilor contribuie la riscuri sistemice, astfel de furnizori ar trebui să ia în considerare acest lucru în mod corespunzător în evaluările lor de risc.”
Textul este și mai explicit în ceea ce privește posibilele situații de criză, cum ar fi amenințarea la adresa siguranței sau sănătății publice, dezastre naturale sau acte de terorism.
În aceste cazuri, la punctul 91 Comisia ar trebui să poată solicita furnizorilor de platforme online foarte mari și furnizorilor de motoare de căutare online foarte mari, la recomandarea Comitetului european pentru servicii digitale (denumit în continuare „comitetul”), să lanseze de urgență un răspuns la criză.
Măsurile pe care acești furnizori le pot identifica și lua în considerare pot include, de exemplu, ajustarea proceselor de moderare a conținutului și creșterea resurselor dedicate moderării conținutului.
Orice urgențe viitoare ar putea, prin urmare, să ofere pretextul pentru limitarea libertății de informare prin cenzurarea opiniilor, datelor și studiilor nealiniate.
DOMENIUL REAL DE APLICARE AL LEGII LIBERTĂȚII DE INFORMARE
Din aceste considerente, o parte a opiniei publice identifică legea drept o modalitate de a impune un fel de cenzură deghizată menită să împiedice exprimarea tezelor și a opiniilor divergente de cele „dominante”.
Puterea de a supraveghea corectitudinea informațiilor și conținuturilor, stabilind astfel ce este adevărat și ce este fals, a fost atribuită în primul rând unui organism politic: Comisia Europeană și, în mod specific, Comitetului European pentru serviciile digitale care va supraveghea strict companiile și conținutul.
O arhitectură de control care a determinat diverși reprezentanți politici și informaționali să vorbească despre o amenințare la adresa democrației.
Nu este vorba de nedumeriri și critici care vin doar din lumea activismului sau a contrainformației.
Unele preocupări au fost exprimate și de către Garantul italian de confidențialitate, care a explicat că:
„Regulamentul pare a fi intenționat să recunoască (așa cum, de altfel, se întâmplă acum pe scară largă) managerilor de platformă dreptul-datoria de a decide în mod autonom și simplu pe baza propriilor condiții generale ce conținut să lase online, ce conținut să elimine și cărui utilizator să-i lase libertatea să publice și pe care utilizator să-l condamne la ostracismul digital”, concluzionând direct că „riscul este ca, în loc să redimensioneze marile companii big tech, impactul acestora asupra societăților și democrațiilor noastre să crească”.
Totul fără a uita că, datorită așa-numitelor fișiere Twitter, a reieșit că există presiuni din partea guvernelor în spatele marilor platforme care dictează giganților digitali linia politică și ideologică de urmat.
Jurnalistul David Zweig, care a putut vedea documentele rețelei de socializare din San Francisco după ce a vizitat personal sediul Twitter, de fapt, a făcut să se știe că:
”E-mailurile interne pe care le-am văzut pe Twitter au arătat că atât administrațiile Trump, cât și Biden au îndemnat direct directorii Twitter să modereze conținutul platformei conform dorințelor lor.”
În sfârșit, se subliniază că puterea de a decide asupra corectitudinii și legitimității conținutului este excesiv de părtinitoare față de Comisia Europeană care va avea și acces la algoritmi, asumându-și astfel un rol „plenipotențiar”.
Potrivit Garantului, de fapt, fie că este vorba de problema publicității direcționate sau de moderarea conținutului publicat de utilizatori, „este esențial ca fiecare competență să aparțină fie unui judecător, fie unei autorități independente, în timp ce ar putea fi o greșeală gravă atribuirea acesteia unei entități politice precum Comisia Europeană”.
Cu alte cuvinte, există riscul concret ca opiniile, studiile științifice, analizele politice și sociale ale cetățenilor europeni să fie supuse controlului strict al unui organism politic, cu riscul deloc neglijabil de a alunga orice opinie din discursul public catalogată drept „dezinformare” cu criterii obscure și potențial restrictive.
Surse:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/IT/TXT/PDF/?uri=CELEX:32022R2065
https://www.garanteprivacy.it/home/docweb/-/docweb-display/docweb/9765212
Adaugă comentariu