Comisia Europeană a prezentat amendamentele la Pactul de Stabilitate și Creștere, instrumentul comunitar care guvernează bugetele echilibrate în țările membre.
S-a repetat ciocnirea dintre statele moderate, conduse de Germania, și statele care au cerut o mai mare flexibilitate: rezultatul i-a nemulțumit pe toți și în special pe membrii anti-austeritate, care vor fi chemați să fie mai riguroși.
Ca și înainte de suspendarea Pactului din cauza pandemiei, țările vor trebui să respecte limitele clasice ale deficitului și datoriei publice, stabilite la 3% și respectiv 60% din PIB.
Deci, fără ajustări în jos, așa cum este cerut de moderați, sau în sus. În schimb, a fost introdus un nou instrument de control individual, pe linia PNRR: un plan de ajustare cu o durată de 4 sau 7 ani, la finalul cărora raportul dintre datoria publică și PIB trebuie să fie mai mic.
Pentru țările îndatorate, care nu sunt în conformitate cu limitele de 3% și 60%, punctul central al fiecărui acord va fi, prin urmare, reducerea cheltuielilor publice.
Pactul de stabilitate și creștere revizuit va fi supus controlului Parlamentului European și Consiliului.
Conform auspiciilor Comisiei, ar trebui să intre în vigoare în 2024, an în care parametrii Maastricht suspendați din cauza dificultăților financiare ale statelor în urma pandemiei și a crizelor energetice vor fi restabiliți.
Odată cu modificările aduse de Comisie, Pactul va fi scutit de o clauză în vigoare, dar în practică niciodată respectată, potrivit căreia cei cu o datorie ce depășește 60% din PIB trebuie să reducă „excesul” în fiecare an.
În schimb, ceea ce fostul consilier al Băncii Centrale Europene (BCE) Lorenzo Bini a definit drept „o punere în funcțiune a politicii fiscale a țărilor cu datorii mari, în special a Italiei”.
Luând în considerare noii parametri, tehnicienii Comisiei Europene au elaborat intervenția pe care țara noastră ar trebui să o efectueze pentru restabilirea finanțelor publice: este o manevră corectivă (a se citi reducerea cheltuielilor) de 8-15 miliarde de euro pe an, egală cu 0,45% sau 0,85% din PIB pe an pe o perioadă de 7 sau 4 ani.
Planurile, conform prevederilor Comisiei, vor fi pe patru ani, eventual prelungibile după „observări atente”.
De la Bruxelles se subliniază că, cu regulile actuale, Italia s-ar confrunta cu o ajustare anuală de 0,6% din PIB „până la atingerea obiectivului”.
Dincolo de cifre, ceea ce se va schimba pentru țările îndatorate va fi presiunea mai mare de la Bruxelles cu care, la fel ca și cu PNRR, se va întocmi planul de ajustare.
Statele membre vor trebui să respecte traiectoria tehnică stabilită în planuri, care va fi evaluată de Comisie și aprobată de Consiliu, la pregătirea proiectelor de bugete și cheltuieli multianuale.
„Noul Pact de Stabilitate impune o revizuire riguroasă a cheltuielilor, a tuturor cheltuielilor, inclusiv a investițiilor”, a comentat ministrul Economiei și Finanțelor Giancarlo Giorgetti, pentru a adăuga apoi:
„Evaluarea cheltuielilor ar trebui să privească și investițiile PNRR care au impact asupra obiectivelor”.
Pe scurt, o strângere asupra acelei cheltuieli capabile să întrerupă spirala în care se afundă un stat pentru a-și rambursa datoria.
Când există un deficit între venituri și cheltuieli, o țară trebuie să emită datorii (sau obligațiuni guvernamentale) cu care să plătească aceste cheltuieli în exces.
Într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, creditorii au dreptul la suma majorată cu o rată a dobânzii, definită ca prețul de așteptare sau de risc.
Prin urmare, țara va suporta o altă cheltuială, dată de suma dobânzilor. Modul de a întrerupe acest vârtej este cel al investițiilor eficiente, capabile să crească economia de ansamblu a țării.
În lumina politicilor neoliberale ale Uniunii Europene, pare clar obiectivul reducerii rolului statului, și deci al cheltuielilor publice, prin înlocuirea acestuia cu sectorul privat.
În cele din urmă, guvernele naționale vor trebui să prezinte rapoarte periodice de progres pentru a facilita monitorizarea implementării angajamentelor.
„Dacă țara nu se conformează, este automat pusă în procedură de deficit excesiv și piețele ar putea reacționa negativ”, a spus Lorenzo Bini.
De exemplu, prin aplicarea noilor reguli, în cazul unei proceduri de infringement, Italia ar putea fi chemată să plătească amenzi de 950 de milioane de euro la fiecare șase luni, până la un maxim cumulat de 9,5 miliarde de euro.
Sursa: lindependente.online
Foto: EmDee
Adaugă comentariu