Geopolitică

Blinken: SUA se aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să se alăture „în curând” la NATO, Turcia încă le blochează

Blinken: SUA se aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să se alăture „în curând” la NATO, Turcia încă le blochează

Potrivit publicației Libertatea, cele două țări nordice se integrează deja în activitatea NATO, iar „în curând” vor putea deveni oficial membre, în ciuda rezistenței Turciei, a declarat joi secretarul american de stat Antony Blinken, citat de Reuters.

„Aceasta nu este o problemă bilaterală între Statele Unite și Turcia. Și nu se va transforma într-una”, a declarat Blinken, într-o conferință la Washington, după o întâlnire cu omologii săi din Finlanda și Suedia.
„Am toate așteptările ca ambele țări să devină oficial membri în curând”, a adăugat Blinken.

Turcia încă le blochează aderarea la NATO, acuzând cele două state ca nu îi extrădează pe militanții kurzi și pe cei acuzați de implicare într-o tentativă de lovitură de stat în 2016, pe care Ankara îi consideră teroriști.

Până acum nici Ungaria nu a ratificat încă aderarea celor 2 state!

Reamintim că pentru aderare este necesară aprobarea din partea tuturor celor 30 de membri ai NATO.

Se vorbește din ce în ce mai mult și nu de acum, ci cam de la debutul acestui conflict din Ucraina, de aderarea celor două țări, Finlanda și Suedia la organizația NATO.

Greu și cu multe substraturi din păcate subiectul acestei aderări, și spun asta în contextul general actual, gândindu-ne la manevrele din spate ca obiective. Căci lucrurile sunt mult mai ample, cu interese mult mai departe duse, legate de polii grei de putere, din contextul conflictual actual.

Și acest lucru are loc din multe puncte de vedere: economic, direcțional, de influență, de dominare și monopol, lucruri urmărite de fapt prin toate aceste acțiuni de desfășurare, care nu fac decât ca premisele extinderii și continuării acestui conflict armat, să aibă o noua conotație și obiective ce creează până la urmă, premisele unei motivații și mai puternice de a nu se mai găsi căile necesare stingerii acestei stări actuale de război și a tuturor consecințelor grave ce pot decurge din continuarea acestuia.

Poate că ceea ce voi spune, pentru unii, acceptabilitatea acestor lucruri va fi greu de agreat. De ce spun acest lucru? Pentru că e necesar să privim în profunzime și, atunci, substratul percepției acesteia, e unul ramificat.

Tranșarea de suprafață e doar pojghița, ce se vrea să mascheze această fumigena a războiului, prin acțiuni ce aparent țin de principii pozitive de apărare și protecție militară extinsă, a spațiului european.

De ce spun aparent? Pentru că iritarea și accentuarea premiselor către un conflict armat cât mai extins, a fost și este accentuat, tocmai de presiunile acestea aparent inofensive prezentate de SUA și UE ca fiind acțiuni de-a lungul timpului, știindu-se  clar, că tocmai aceste aspecte și acest tip de acțiuni au iritat și continuă să irite Moscova demult. 

Mă întreb, câtă lipsa de viziune pot avea unii, să nu li se pară extrem de suspect faptul, că negocierile de pace nu numai că nu au existat și nu există, dar ori de cate ori aparent păreau că ar fi putut  exista, fix în momentul acela (și exemple sunt clare că așa s-a întâmplat încă de la început ) din partea UE, NATO și SUA, s-a venit mereu cu propuneri și aspecte ce iritau conflictul și nu vreo speranță ca efort, spre stingerea acestuia.

Și aici vorbesc începând de la primele negocieri ce urmau să aibă loc de la începutul conflictului între Ucraina și Rusia când, cum bine ne amintim, exact în momentul negocierilor,  s-a venit cu invitația de preaderare a Ucrainei la UE și la extinderea NATO, știut fiind faptul că aceasta era o premisă și mai mare de conflict, inclusiv restul pașilor care absolut nici unul, nu a prefigurat și nu prefigurează, vreo dorință cât de mică de negocieri pentru pace și de soluționare a conflictului actual.

E știut că Moscova și-a exprimat această dorință de discuții la masa negocierilor nu o dată, însă acest lucru a fost mereu respins din start și neacceptat de decidenții SUA, NATO și LIDERII UE actuali, invocându-se mereu motivul destul de volatil și manipulant  la nivel mental, acela ce a devenit ca un slogan repetitiv implementat: cu Moscova și reprezentanții ei actuali nu se poate discuta.

Astfel, este absolut halucinant să vedem, cum s-a reușit implementarea la nivelul mentalului uman, prin modul de comunicare mediatic și nu numai, faptul că războiul cu tot ce implica el, indiferent de consecințe, este cel mai bun și benefic, iar cumva cei ce vorbesc de negocierile de pace și de stingerea conflictului, sunt din start cei mai mari dușmani, inamicii  democrației reale și susținători ai acțiunilor Rusiei din motivul acesta.

În acest fel, s-a indus și faptul că ideea de pace e ceva revoltător iar oamenii au devenit în gândire mulți iraționali, iritându-i pur și simplu doar ideea de liniște și pace, și dorința de găsire a căilor pentru realizarea lor.

În mod halucinant ideea de PACE, a devenit astfel la nivel mental pentru mulți, greu acceptabilă și iritativ extinsă, în timp ce ideea de război a devenit hrănitoare, astfel încât această avalanșă de acțiuni, ajunge să consolideze acest conflict cât mai clar. 

Premisele sunt clare de accentuare și din punct de vedere al arsenalului militar, prin aceste acțiuni de stipulare și accentuare a unor intenții cât mai rapid realizabile cum este menționarea aderării la NATO a acestor două state, ce nu face altceva, decât ca orice speranță de negocieri de pace, să devină absolut nulă, știindu-se poziția Moscovei legată de aceste aderări.

Astfel, motivația părților în conflict, de a-și pune în valoare tot arsenalul militar devine una din ce în ce mai reală ,cu consecințe deloc bune, catastrofale chiar.

Se pare însă că nu aceasta este preocuparea liderilor la nivel global, ci mai mult aceea ca lumea aceasta să ajungă în felul acela catastrofal.

Ce minți și cât de limpezite sunt ele să-și dorească așa ceva, și ce fel de lideri sunt aceștia, din toate părțile, să împingă lumea la riscul dezastrului de război, cu multe pierderi de vieți omenești, cu distrugeri materiale și scădere a mijloacelor de trai și nu în ultimul rând, la iminenta unui dezastru nuclear!

Acesta este contextul dorinței rapidității acțiunilor acestor aderări la Nato, și consecințele ce par inevitabile în urma lor, în ceea ce privește accentuarea sub toate formele din considerentele spuse,  a războiului și conflictelor diplomatice și nicidecum a aplanării lor.

Acțiunile pe care le au acești lideri decidenți nu sunt responsabile și rațional gândite, legate de viața oamenilor, de viitorul lor și a ceea ce ar putea lăsa în urma lor.

Interesele sunt orgoliile, dominarea economică, financiara și de influență, controlul și supremația lor, la nivelul tuturor părților implicate în acest conflict periculos major.

Nimic despre oameni, nimic despre viață, liniște, siguranță și traiul de oriunde, al ființei lor. 

Ce minți, ce lideri și ce vor sa facă de fapt, legat de viitorul omenirii cu noi, când cuvântul PACE nu este cel ce stă nici măcar o clipă, pe buzele lor.

Autor: Luiza Parcanschi

Sursa: Reuters și Libertatea

Foto: wikimedia

Adaugă comentariu

Trimite
Abonează-te gratuit la știrile săptămânii!

Declar că sunt de acord cu termenele de utilizare și politica de confidențialitate precum și că am citit informațiile care sunt solicitate în conformitate cu articolul 13 din GDPR (Regulamentul EU - 2016/679).