Este 24 februarie 1982 când vestea nașterii Amandinei șochează și entuziasmează opinia publică.
Fundiță roz pentru cel de-al doilea copil născut prin fertilizare asistată, după Louise Brown în Anglia, este o întreprindere de pionierat care deschide scenarii de neimaginat pentru acele vremuri.
Trepidarea pentru eveniment se răspândește: se simte în pragul unei noi revoluții, posibilitatea de a crea viață în laborator. Posibilitatea de a avea stăpânire asupra vieții și asupra Naturii.
Vedetele acestei întreprinderi sunt două: René Frydman este ginecologul care a contribuit la aducerea lui Amandine pe lume, iar Jacques Testart este genialul biolog al Inserm (Institut national de la santé et de la recherche médicale) care, în lumina slabă a laboratorului său, a realizat de ceva de neconceput.
Curând după acest succes însă, cuplul științific Frydman-Testart a explodat. Ceea ce părea o unire perfectă se rupe sub greutatea chinului interior care zguduie conștiința biologului.
Primul pledează în favoarea selecției embrionilor, în timp ce Testart, îngrozit de scenariul distopic care se dezvăluie odată cu noua generație de bebeluși eprubetă, își asumă rolul unei Cassandre moderne, profet inexorabil al puterii excesive a științei.
Inițial, biologul nu văzuse decât un act tehnic, care făcuse posibilă „repararea” sterilității unui cuplu. Cu toate acestea, el realizează curând că a declanșat un proces mult mai profund și mai radical: ruperea unei limite antropologice.
Omul care devine demiurg și rupe echilibrul natural. Care sfidează și modifică legile biologice, jucându-se de-a Dumnezeul.
Grecii l-ar fi numit hubristes. Conștient de riscurile cu care se confruntă cetatea academică, Testart dă înapoi și începe să sensibilizeze colegii săi.
Știința, începe să predice marele biolog embrionar, trebuie să-și pună o limită, altfel va deveni o distopie.
Din acel moment, Testart a devenit unul dintre cei mai clari, autoritari și combativi critici ai științei. O voce foarte jenantă pentru cei care, în noile frontiere ale biomedicinei, văd doar beneficii, promisiuni de fericire și progres.
De asemenea, biologul francez consideră transumanismul „cel mai mare pericol care ne așteaptă” și explică că ne îndreptăm spre o eră a „clonării sociale”, favorizată de o eugenie „blândă, invizibilă și democratică”, care a început deja să folosească masiv tehnicile de procreare artificială, deconectându-le complet de ideea inițială de a remedia infertilitatea.
Noua utilizare a generării eprubetelor, în schimb, are din ce în ce mai mult ca scop principal căutarea unui „produs”, urmașul, care trebuie să fie fabricat conform cerințelor clienților și, prin urmare, să aibă caracteristici „calitative”.
Această nouă formă de eugenie, pentru că despre asta este vorba, riscă să creeze produse de serie, aparent perfecte, fără diferențe. Persoane nediferențiate, omologate și interschimbabile.
Acestea cu siguranță nu sunt preocupări etice nefondate, dacă luăm în considerare, de exemplu, cercetările în domeniul ectogenezei, adică uterul artificial.
Primul care și-a imaginat posibilitatea reproducerii într-un fel de „uter artificial” a fost biologul britanic John B. Haldane care, în 1924, și-a prezis îmbunătățirea tehnologică în jurul anului 2070, devenind și o sursă de inspirație pentru The Brave New World (o lume nouă) de Aldous Huxley.
Predicția omului de știință britanic s-ar putea să nu se dovedească atât de aproximativă: o mare parte a tehnologiei referitoare la componentele de bază necesare pentru construcția uterului artificial există deja și pentru a legitima astfel de cercetări, scopul este combaterea infertilității.
În aprilie 2017, s-a anunțat în Nature Communications că un grup de cercetători americani de la Institutul de Cercetare al Spitalului de Copii din Philadelphia a construit un uter artificial, numit „biobag” în care au fost crescuți cu succes niște miei născuți prematur: un mic pas către construirea de pântece artificiale pentru a ajuta copiii prematuri.
În 2002, la exact șaptezeci de ani de la publicarea lucrării Brave New World, un grup de cercetători de la Centrul de Medicină Reproductivă al Colegiului Medical Weill Cornell din New York, sub conducerea Dr. Hung-ching Liu, a creat primul uter uman artificial, reușind astfel să crească un embrion în interiorul acestuia timp de șapte zile.
Biologii au reușit să facă embrioni umani nu în interiorul unui uter izolat, ci pe un suport artificial biodegradabil, acoperit cu un strat compact de celule endometriale, celule specializate din partea cea mai interioară a uterului.
Echipa a construit mai întâi uterul artificial folosind un fel de matriță realizată din țesut de colagen, în interiorul căreia au fost aplicate celule prelevate din endometrul unei femei, reconstruind un mediu similar cu cel al uterului natural.
Organul artificial a fost apoi „îmbogățit” cu hormoni și substanțe nutritive și în cele din urmă a fost introdusă o blastula, adică un embrion aflat în stadiile foarte incipiente de dezvoltare.
Mediul creat a permis embrionilor să-și continue dezvoltarea timp de șapte zile. Dr. Ching Liu însăși și-a declarat satisfacția în 2001:
„Pe suportul nostru, embrionul crește fericit și caracteristicile sale sunt aceleași cu cele arătate în vivo”.
În Japonia, dr. Yoshinori Kuwabara de la Universitatea Juntendo lucrează de ani de zile la crearea unui uter artificial pentru a obține incubația fetală extrauterină în incubatorul său de embrioni, și reușește să păstreze dezvoltarea unui pui de capră timp de trei săptămâni.
Într-un videoclip postat acum câteva zile pe Youtube, EctoLife: Prima instalație pentru uter artificial din lume, Hashem Al-Ghaili demonstrează o instalație pentru uterul artificial numită EctoLife.
Într-un interviu exclusiv pentru Science and Stuff, Al-Ghaili susține că EctoLife ar putea într-o zi să înlocuiască nașterea tradițională.
În felul acesta, potrivit acestuia, societatea va putea în sfârșit să facă față crizei de infertilitate și să răspundă nevoilor părinților „obosiți să aștepte un răspuns de la o agenție de adopție” și ale celor îngrijorați de complicațiile sarcinii.
Videoclipul EctoLife arată că primul pas pe care viitorii părinți trebuie să-l facă este să-și combine ovulele și sperma prin FIV.
Acest lucru le-ar permite să selecteze numai embrioni viabili și „superiori din punct de vedere genetic”, adică cei fără probleme genetice care ar duce la avort spontan.
Cu toate acestea, Al-Ghaili notează că procesul ar putea fi folosit și pentru „screening înainte de naștere”, dar le-ar oferi părinților și capacitatea de a „conduce genetic embrionul înainte de a-l implanta în uterul artificial” prin utilizarea instrumentului de editare genetică CRISPR-Cas 9.
Și aici revenim la domeniul eugeniei, demonstrând temeinicia preocupărilor lui Testart: posibilitatea nu doar de a selecta embrionii ci și de a le modifica ADN-ul pentru a crea o viață personalizată, conform dorințelor clienților.
Pentru a justifica o astfel de cercetare, se încearcă să se concentreze asupra aspectelor „sensibile” care pot obține acordul bioeticii și al opiniei publice, precum posibilitatea de a combate infertilitatea sau garantarea egalității de gen, când evident obiectivele sunt destul de diferite, dacă se urmărește ceva îmbunătățire genetică.
Anna Smajdor, profesor la Universitatea din East Anglia și cercetător onorific în bioetică la Imperial College London, susține obiectivele cercetării uterului artificial în Anglia.
Smajdor echivalează sarcina cu o boală (o compară cu rujeola) și cere guvernului mai multe finanțări în domeniul științific pentru a putea eradica nașterea și promova ectogeneza.
Biologul și filozoful Henri Atlan, până în anul 2000 în Comitetul francez de bioetică, convins că și clonarea umană va deveni o modalitate de procreare ca oricare alta, a dedicat de câțiva ani, uterului artificial, o carte cu același nume.
Potrivit lui Atlan, ectogeneza va deveni o realitate care va marca „posibilitatea unei evoluții către o adevărată egalitate a sexelor”.
Atlan nu este izolat. În Egalitatea de șanse și cazul ectogenezei sponsorizate de stat, Evie Kendall, dintr-o perspectivă presupusă „feministă și liberală”, exalta ectogeneza ca mijloc de egalitate care ar reduce riscurile sarcinii și nașterii, eliberând efectiv femeia de dominația naturii asupra sa.
De fapt, Kendall susține că „În viitor, femeile ar putea avea posibilitatea de a fi eliberate de aceste constrângeri atunci când își doresc o familie”.
Uterul artificial ar putea, așadar, să ofere acea eliberare de problemele nașterii și să garanteze o formă de egalitate biologică tuturor femeilor, chiar și celor sterile.
Această ipoteză a meritat chiar și un articol în Internazionale, în care bioeticianul Chiara Lalli discută despre riscurile grave pentru sănătate pe care femeile le riscă în timpul sarcinii („conform Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin 15% dintre femeile însărcinate se confruntă cu o afecțiune care pune viața în pericol”).
Pe scurt, după Atlan și Kendall, ectogeneza ar fi o posibilitate dezirabilă: „Femeile”, scrie Lalli, „ar putea alege să recurgă la un uter artificial, lărgindu-și spațiul de libertate.
Uterul artificial nu este cu siguranță bagheta magică, dar ar putea fi o modalitate de a atenua inegalitatea de gen, acele reguli care par să vină din epoca victoriană și prejudecățile care fac din ce în ce mai greu pentru femei să-și respingă destinul.
Viziunea lui Kendall pare, dintr-o perspectivă progresistă, singura alternativă „dreaptă”, feministă și liberală de a obține egalitatea de gen, să se separe reproducerea de biologie și să creeze noi generații în cuptoare artificiale așa cum și-a imaginat Huxley.
O teorie care primește, deloc surprinzător, aplauzele tehnocrației care își propune să creeze o lume în care embrionii să fie selecționați în eprubete, produși în masă, iar noile generații să fie împărțite în caste și să se nască în pântecele artificiale.
Să ne gândim, de exemplu, la economistul și bancherul francez Jacques Attali care în 1999, în Lexicon pentru viitor, a profețit că «Uterul artificial și clonarea vor deschide perspective amețitoare în care toată lumea va putea decide în mod autonom să se reproducă și într-o zi poate vom ajunge la hermafroditismul universal”.
Cinci ani mai târziu, într-un interviu acordat la Repubblica din 19 august 2014, Attali a mers și mai departe: „Reproducția va deveni sarcina mașinilor, în timp ce clonarea și celulele stem vor permite părinților-clienți să cultive organe după bunul plac pentru înlocuirea celor mai defecte.
Un copil poate fi purtat de o generație anterioară a aceleiași familii sau de orice donator, iar copiii a două cupluri de lesbiene născute din același donator se pot căsători, creând o familie cu numai bunica și fără bunicu.
Mult mai departe, copiii vor putea fi concepuți, purtați în pântece și născuți din matrici externe, animale sau artificiale, cu mare avantaj pentru toți bărbații, deoarece se vor putea reproduce fără a încredința nașterea urmașilor lor reprezentanților de sex opus, femeile, din moment ce vor scăpa de poverile nașterii”.
Așa cum era de așteptat, ne aflăm în fața unei forme de „eugenie democratică”, consensuală, dulce, chiar dezirabilă întrucât propune astfel de soluții care vor ajunge să fie solicitate „spontan” de multe persoane, neștiind derivele pe care le vor întâlni.
Această nouă formă târâtoare de eugenie, de fapt, riscă să direcționeze societatea noastră către crearea progresivă a unui scenariu distopic și dezumanizant.
Este o „ideologie de substituție”, așa cum o definește Testart, care combină un infantilism arhaic și o putere tehnologică fără precedent care va șterge indivizii fragili, lăsând loc doar produselor nediferențiate, doar aparent perfecte.
Sursa: lindependente.online
Foto: captură video Ectolife
Adaugă comentariu