„Jos armele, creșteți salariile”, în spatele acestui slogan astăzi, 26 mai, sute de mii de muncitori fac grevă în toată Italia, organizând marșuri de protest în 24 de orașe de la nord la sudul peninsulei.
Vorbim despre greva generală proclamată de USB (Uniunea Sindicatului de bază)
„pentru recuperarea pretențiilor muncitorilor din Italia în cadrul unei economii de război, atât cea din Ucraina, cât și cea declanșată de guvern împotriva celor mai sărace și mai slabe categorii”.
Unione Sindacale di Base este cea mai importantă dintre sindicatele aflate în conflict din Italia, cu aproximativ un milion de membri.
În ciuda acestui fapt, nicio mass-media nu a oferit o acoperire relevantă știrilor.
USB cu această inițiativă a decis să ocolească încă o dată atitudinea de așteptare a sindicatelor confederale (CGIL, CISL și UIL) care, în ciuda datelor ISTAT spun despre o Italia în care profiturile companiilor continuă să crească în detrimentul salariile și, deși guvernul Meloni nu intenționează să ia nicio măsură în acest sens („salariile trebuie să crească încet pentru a nu alimenta inflația”, a scris clar Consiliul de Miniștri)!
Deocamdată s-au limitat la declarații timide de protest și mobilizări locale. Într- un peisaj profund diferit de cel al celorlalte mari națiuni europene precum Franța (care a fost copleșită luni de zile de mobilizările populare susținute de CGT, principalul sindicat al țării) și Germania (unde cea mai lungă grevă generală din ultimii treizeci de ani a dus la majorări salariale pentru muncitori).
Unione Sindacale di Base cu această greva generală urmărește „relansarea conflictului social de jos și în mijlocul categoriilor care se confruntă cu furia de a avea dificultăți chiar și la cumpărături” și „pune din nou în centrul discuției salariul furat pentru 30 de ani".
Cele trei solicitări imediate către guvern sunt:
- o creștere lunară imediată de 300 de euro pentru toți lucrătorii pentru a contracara pierderea puterii de cumpărare generată de inflație;
- scăderea vârstei de pensionare la 62 de ani cu pensii minime de o mie de euro;
- reducerea timpului de muncă la 32 de ore pe săptămână pentru același salariu.
O cerere, cea din urmă, care reia și valul a ceea ce se întâmplă în Franța, unde revendicările nu se limitează (cum se relatează adesea în mass-media) la simpla chestiune a vârstei de pensionare, ci cer o reformă generală a sistemului de producție, unde progresul tehnologic și automatizarea robotică sunt puse nu doar în slujba marilor companii (care pot astfel economisi costurile cu forța de muncă și pot multiplica profiturile), ci și în beneficiul cetățenilor de rând, pentru a putea continua să lucreze toți muncitorii și pentru a avea mai puține ore de muncă.
În direct su twitter: https://twitter.com/i/broadcasts/1YpKkZOeqpjxj
Sursa: lindependente.online
Foto: Stefano Bolognini
Adaugă comentariu