După refuzul Austriei de a vota pentru aderarea României la Spațiul Schengen, a urmat un val de proteste împotriva acestei decizii.
Din păcate, România a ratat din nou șansa unui eveniment important, care ar fi ușurat viețile a milioane de cetățeni, români și străini, însă politicienii români sunt deciși să lupte până când vor atinge acest obiectiv.
Una dintre persoanele care încurajează realizarea acestui deziderat este Willi Cernko, șeful grupului bancar austriac Erste, care deține cea mai mare bancă austriaca din România, BCR!
Iată ce mesaj a postat acesta pentru România pe contul său de Linkedin:
„Erste Group este o companie europeană și, în special, o companie din Europa Centrală. Pentru noi, #believeineurope nu este doar o formulare, ci este expresia convingerilor noastre profunde.
Nu este doar despre faptul că noi credem în Europa, ci este despre faptul că susținem Europa și apărăm ideea europeană.
Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când o decizie a Consiliului JAI are impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei și a peste 2,8 milioane dintre clienții noștri din România”!
„Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România și Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale și, bineînțeles, economice.
Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piață de export foarte importantă pentru companiile austriece”, a adăugat acesta.
În continuare, directorul BCR, a lansat un apel către politicienii români:
„Un drept de veto este cea mai puternică poziție pe care o poate adopta un stat membru al UE la vot. Presupunem că guvernul austriac a cântărit acest pas cu mare atenție și respectăm faptul că trebuie să ia în considerare și preocupările de securitate.
Unitatea nu înseamnă că toți partenerii trebuie să fie întotdeauna de aceeași părere, fără nici o discuție.
Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecințe foarte palpabile pentru milioane de cetățeni ai UE.
Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluții viabile.
La nivelul Erste Group, ne dorim și ne vom aduce contribuția la acest obiectiv, prin urmare facem apel la liderii politici de la toate nivelurile să își asume responsabilitatea pentru a găsi o soluție”, a concluzionat șeful BCR.
Sursa: playtech și linkedin
Foto: © Erste Bank / Daniel Hinterramskogler
Adaugă comentariu