Încercarea de a rescrie istoria este unul dintre principalele „ingrediente” ale propagandei, un instrument esențial mai ales în vremuri de război pentru a înregimenta și a câștiga favoarea maselor.
Deloc surprinzător, se spune că „istoria este scrisă de învingător”, confirmând faptul că de multe ori ajunge să fie rezultatul convenienței politice și geopolitice a momentului, mai degrabă decât o chestiune obiectivă bazată pe fapte și documente.
Acest lucru este demonstrat tocmai în ultimele zile de încercarea de a denatura povestea eliberării lagărului de concentrare de la Auschwitz de către diverse grupuri mass-media din Italia, mânate de resentimentele care vede Europa și lumea occidentală în general ca opus al Rusiei.
O opoziție politică și culturală din ce în ce mai profundă și de netrecut, care a dus instrumental la afirmația că Auschwitz nu a fost eliberat de ruși, ci de ucraineni!
În special, ziarul online Linkiesta scrie că lagărul a fost eliberat:
„de o unitate din Armata Roșie care era alcătuită din nouăzeci la sută ucraineni și restul de zece la sută bieloruși”, tot pentru a justifica neinvitarea Rusiei la ceremonia de eliberare a lagărului de exterminare.
De altfel, din cauza invaziei Ucrainei, reprezentanții ruși nu au fost invitați la comemorarea a șaptezeci și opt de ani de la eliberarea de către Armata Roșie, a arătat direct site-ul muzeului Auschwitz.
„Departamentul” Armatei Roșii la care face referire Linkiesta este, mai exact, Divizia 100 de pușcași a Armatei Sovietice!
Înființată la 5 februarie 1942, această divizie era formată din recruți din diverse republici sovietice, inclusiv din recruți ucraineni.
Cu toate acestea, formația era preponderent „rusă”, formată în principal din soldați din Vologda.
Divizia a primit ulterior titlul onorific de „Lviv” (sau „Lvov” în rusă) pentru rolul său decisiv în eliberarea orașului, care a fost invadat de germani și a făcut parte din Polonia până în 1939.
La 27 ianuarie 1945, divizia a eliberat lagărul de la Auschwitz-Birkenau condus de maiorul evreu ucrainean Anatoly Shapiro născut la Krasnograd. Shapiro s-a înrolat voluntar în Armata Roșie în 1938 și apoi din nou în octombrie 1941.
De asemenea, trebuie subliniat că, la acea vreme, exista o singură armată sovietică și oricine îi aparținea era considerat sovietic, la fel cum diferitele grupuri etnice întotdeauna au căzut sub „sfera” rusă, deoarece teritorii precum Ucraina sunt legate istoric și cultural de Rusia.
De exemplu, scriitorul Gogol se numără printre marile personalități ale literaturii ruse, deși este de origine ucraineană.
Abia după prăbușirea URSS și odată cu independența fostelor republici sovietice începem să facem distincții clare în acest sens.
În mod similar, Stalin și Beria au fost și ei georgieni, dar acțiunile lor politice sunt legate de Uniunea Sovietică și Moscova și nu de Georgia, care era, în orice caz, parte integrantă a acestora, precum Ucraina.
Este, așadar, o încercare de a distorsiona evenimentele istorice cu o clară intenție propagandistică care se traduce prin a face din ucraineni eroi, continuând, pe de altă parte, procesul de demonizare a adversarilor lor ruși, astfel încât opinia publică să fie mai înclinată să simpatizeze, să solidarizeze cu Kievul şi să identifice Moscova drept un duşman barbar care îşi însuşeşte fapte lăudabile făcute de alţii.
De altfel, în ciocnirea acerbă aflată în desfășurare între „Occidentul Liberal” și Rusia, scopul nu poate fi decât acela de a evidenția Kievul pentru a promova și legitima, mai ales în ochii popoarelor europene care plătesc cel mai mult consecințele, acțiunile politice ale frontului occidental în favoarea lui, inclusiv trimiterea de tancuri.
Dacă tancurile cu greu vor putea schimba cursul războiului, de fapt, tensiunile dintre Rusia și Europa vor crește cu siguranță, mai ales în detrimentul acesteia din urmă.
Acest lucru nu înseamnă a nega că ucrainenii au jucat și ei un rol important în eliberarea lagărelor de concentrare naziste.
Cu toate acestea, a nega că Armata Roșie ar fi fost înainte de toate armata sovietică formată din diferitele grupuri etnice ale vastelor teritorii ale URSS nu este doar o eroare jurnalistică, ci și un masacru istoric și cultural care demonstrează nivelul foarte înalt de îndoctrinare, și deci de denaturare și alterare a faptelor, care animă unul dintre cele mai importante conflicte ale deceniului pe plan comunicativ.
De fapt, controlul informațiilor este un element eficient pentru „valorificarea” minții și crearea consensului.
Cu toate acestea, manipularea faptelor scade la niveluri tot mai joase, astfel încât chiar și funcția sa de nivelare și omogenizare a gândirii riscă să devină ineficientă.
Sursa: lindependente.online
Foto: xiquinhosilva
Adaugă comentariu