Știri Interne

România nu este de acord cu intenția Ucrainei de adâncire a canalului Bâstroe

România nu este de acord cu intenția Ucrainei de adâncire a canalului Bâstroe

Potrivit Știrilor Pro TV, MAE precizează faptul că nu are informații cu privire la desfășurarea de către Ucraina a unor astfel de activități, așa cum a apărut în presa din România.

”În urma apariției informațiilor publice menționate, MAE a solicitat, în cursul zilei de 13 februarie, Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării transmiterea unor informații cât mai complete și actualizate privind eventuale activități desfășurate de partea ucraineană în sectorul "canalului de navigație Bâstroe" și evaluarea instituției privind impactul acestora, iar ulterior MAE a solicitat și Poliției de Frontieră Române transmiterea informațiilor rezultate în urma monitorizării activităților efectuate de autoritățile ucrainene sau de contractori ai acestora în sectorul "canalului de navigație Bâstroe", precum și evaluarea caracterului acestora.

În funcție de răspunsurile autorităților române de resort, MAE va întreprinde imediat demersurile diplomatice necesare în cazul în care va rezulta că au fost derulate activități având ca scop adâncirea rutei de navigație”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

Această propunere de adâncire a canalului de navigație Bâstroe este urmărită de Ucraina încă din anul 2014!

”Ministerul Afacerilor Externe a transmis inclusiv în cursul anului trecut atât Comisiei Europene, cât și autorităților ucrainene că autoritățile române nu sunt de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în TEN-T, întrucât este necesar ca proiectul canalului de navigație realizat de Ucraina să respecte strict prevederile de drept internațional aplicabile, inclusiv și mai ales reglementările în materie de protecție a mediului.

Răspunsul la solicitarea recentă a Comisiei Europene, în cuprinsul căruia va fi reiterată aceeași poziție de dezacord față de propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în TEN-T, urmează a fi transmis de către MAE, pe baza contribuțiilor autorităților române competente (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Transportului și Infrastructurii), în termenul indicat de Comisie (16 februarie)”, precizează Ministerul Afacerilor Externe 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a susținut că a fost informat că ”pe Bâstroe au început lucrări”!

"Pe Bâstroe sunt informat că au început lucrări, tocmai de aceea am provocat această întâlnire, tocmai de aceea am încercat să venim cu date, deşi nu e responsabilitatea Ministerului Transporturilor.

Mai mult decât atât, şi vreau să subliniez acest lucru, Ucraina se află într-o situaţie dificilă, toţi încercăm să ajutăm, toţi încercăm să găsim soluţii prin care să ajutăm Ucraina, şi aici sunt judeţe care se află la graniţa fie cu Republica Moldova, fie cu Ucraina, unde se caută soluţii în a ajuta şi asta trebuie să facem.

Aici e fără semne de întrebare. Totodată, este nevoie să respectăm şi tratatele internaţionale, de aceea aş aştepta, aş avea un pic de răbdare să vedem ce ne spun şi Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului legat de aceste lucruri", a subliniat şeful de la Transporturi.  

Sursa: stirileprotv.ro

Foto: Alexander Grigoryev

Adaugă comentariu

Trimite
Abonează-te gratuit la știrile săptămânii!

Declar că sunt de acord cu termenele de utilizare și politica de confidențialitate precum și că am citit informațiile care sunt solicitate în conformitate cu articolul 13 din GDPR (Regulamentul EU - 2016/679).